Commercials

Heythere!


New Entry. In timp ce ma uitam ca maimuta la OZN-uri pe un site foarte misto, A.k.A. creativemonkeyz.com, am (re)gasit un filmulet pe care l-am gasit touchy atunci cand l-am descoperit, cu mai bine de un an in urma. El se numeste Signs. N-joy!

Cafea. Cea mai misto reclama (so far, from my point of view) ramane cea de la Nescafe. Pe care, btw, o si beau. Zilnic. 2 plicuri/zi. Ma rog, cafea, ness - intelegi tu :)

Retea mobila. Vodafone Romania continua seria de 'aventuri' cu gruparea celor 3 (muschetari) Paul, Cristina si Bogdan. Cu Paul si Cristina m-am 'intalnit' in week-end in parcare la Real - Vitan. Sunt foarte dezinvolti si raman la fel de 'abordabili/anturabili' si in real life. Reclama pe care o ador - din intreaga serie - este cea cu mama Cristinei... Cred ca am mai 'urcat' reclama asta o data, dar... :)

Masini. Caci, nu-i asa, ce ne-am face fara ele? Pe unii ii cauta moartea pe-acasa si ei se plimba. Cu masina. Nu-i nimic, pentru ca 'ezicsta' solutii. Moartea are GPS si mi-i gaseste imediat pe cei carora vrea, micuta, sa le faca 'o vizita'. Dar... Mercedes a scos o reclama care scoate in evidenta siguranta modelului. Interesant concept, macabru, ce-i drept, dar cand vine vorba de brand si promovare, fiecare MarketingDept. are solutii. Mesajul: fenteaza Moartea cu ajutorul nostru. Sau: Sorry

Copii. Sau teste pe copii. Amuzante, ce-i drept, dar cu rezultate 'puse' in fruntisoarele celor mici. Pot copiii sa se abtina sa nu muste din momeala? Unii da, unii nu... Oricum toti sunt foarte dragalasi :) Si pentru ca sunt slabiciunea mea, primiti portie dubla de reclame. Adica, reactii...acre :)) N-joy!


And now, ladies and gents - RObotzi. Sau Mo si FOCA. Doi ROboti 'creati' de ROmani...
'Te rog dulce ca o savarina'...'Mediocrule'...'Poate-i un intelectual'... etc.
Am postat doar primul episod, exista o serie de la 0 la 5 episoade, cu vocabular indraznet dar idei remarcabile. N-joy RObotzi.


Week-end relaxant.
Hugz, D.

Perfect (inglish verjan)

Sau mai pe SQRT: Pink - Fuc*in' Perfect.

Prima data cand am ascultat-o mi-a dat senzatia unei guri proaspete de aer. Psihic vorbind. Exact ca dupa 'Raise your glass'. Mesajul si linia melodica mi-au intrat in sange. Am piesa IN MINTE de cel putin 3 zile. De mult nu m-a mai prins o piesa asa de frumos. Superba!

Sambata seara am fost la TNB la teatru.
Piesa jucata in Sala Mare se numeste S-a sfarsit cum a-nceput.
Delicioasa. Spumoasa prin comicul-absurd al situatiei. Barbatul - eternul idiot in discutia 'femeie, te plangi ca stai toata ziua acasa si NU FACI NIMIC', se hotaraste sa stea EL acasa si sa-i demonstreze femeii ca intr-adevar se plange degeaba. DAR...surpriza. Lucrurile nu sunt exact asa cum vrea EL sa vada - pentru ca femeia chiar ARE / FACE treaba, si sfarseste prin A DARAMA CASA. Literally. Ajutat bineinteles de UN PRIETEN (a se citi: ALT BOU).

Duminica dimineata am acceptat instant o invitatie la sky - suparand alte 2 persoane pentru decizia-intercity. Foarte misto atmosfera, ninsoare, partie mai libera, telescaun, rupt genunchiu', papa bun, chillereala si oboseala spre sfarsitul zilei.

Week-end relativ ok, durere inabusita cu lume multa, agitatie, masca de distractie on si epuizare totala.

So,
Pretty pretty please, don't you ever ever feel
Like you're less than f*ckin' perfect
Pretty pretty please, if you ever ever feel
like you're nothing
You are f*ckin' perfect to me!

Hugz, D.

Cum iubeste cealalta jumatate

Ieri - joi, a fost o zi amestecata, un mix de sentimente bune si rele in acelasi timp.
Dimineatza a inceput promitator, la birou a continuat sa ma ridice prin unele remarci incurajatoare referitoare la task-urile pe care le-am indeplinit pana acum, am 'coborat' vertiginos dupa ce am plecat de la oficina...
M-am 'ridicat' 2 minute cand m-am intalnit intamplator cu Felix - mint daca spun intamplator, treceam pe langa biroul ei si ma gandeam ca ar fi fost frumos s-o vad macar cateva minute... Apoi mi-am 'reluat locusorul' de pe asfalt pana am reusit sa ajung acasa... Si am revenit incet dar sigur dupa un telefon, telefon care s-a soldat cu o invitatie la teatru. Piesa aleasa random. Am coborat iar (!) pana am ajuns la Teatrul Mic, pentru ca timpul nu a tinut 100% cu mine si credeam ca nu voi reusi sa ajung in termen. DAR... Ewreka! Am ajuns si am si intrat la piesa...


Delicioasa! Piesa, zic. Amuzanta prin comicul de situatie, amuzant de adevarata si excelent jucata. Iata cronica:


"Cum iubeste cealalta jumatate" este o poveste despre trei cupluri unite printr-un adulter si diferentiate prin statut. Cuplurile sunt reprezentative pentru clasa de mijloc. Ceea ce au in comun familiile Phillips, Foster si Featherstone este faptul ca nici unul din membrii lor nu este fericit. Fiona Foster si Bob Phillips au o aventura si cuplul Featherstone, un amarat de contabil si sotia lui, devine alibiul perfect.
In fapt, piesa dezbate problema raului, vorbind despre cum reusesc oamenii sa se raneasca unii pe altii in incercarea disperata de a-si ascunde propriile slabiciuni. Teatrul Mic da anii inapoi si reactualizeaza spectaculos un faimos succes de casa, "Pluralul englezesc". Din distributie fac parte Claudiu Istodor, Adriana Schiopu, Ovidiu Niculescu, Simona Mihaescu, Vitalie Bantas si Rodica Negrea.

Am ras de personajele excelent jucate, am ras de situatiile confuze create din cauza unor calitati/defecte scoase in evidenta cu un umor fin, am ras, pana la urma, de noi si de adevarul dureros pe care il descoperim in urma unor relatii de cuplu/sociale esuate in care continuam sa ne complacem.

O zi scoasa dintr-un mixer, presarata cu momente speciale.

Week-end placut!

Ca pe SiDi, planuri, exceptii si alte salate

Heythere...
Orele 12 sharp. La birou, tin locul Cristinei (secretara noastra sexy) plecata in pauza de masa. Si mi-am terminat trebutza pe ziua de azi, caci, nu-i asa, cine se trezeste de dimineatza - departe ajunge si ziua buna se cunoaste de dimineatza.

Si ma mananca degetzelele de dimineatza, de cand am aterizat, sa scriu un post cu niste amintiri amuzante peste care 'am dat' in metro, ascultand balade rock si flirtand la greu cu 'baetzii'.

Ladies and gents, here we go:

.Vara trecuta am REUSIT sa ajung la concert la Mika. Cand ne-am intors in Bucuresti, prietenul meu, vadit miscat de trilurile perfecte auzite, in loc sa spuna ca Mika nu a falsat, a spus ca a cantat CA PE SiDi... restul e istorie :)

.. Acum 2 saptamani, dupa o criza de nervi si de personalitate - din perioada mult prea lunga adolescentina prin care trece, fratele meu, dupa ce s-a calmat, a fost intrebat care sunt planurile lui de viitor. A raspuns dupa un moment de gandit (yeah wright!): SA-MI IAU O PERECHE DE BLUGI... timp de 5 secunde, eu si parintii am asteptat un semn cum ca de fapt glumise si asteptam inca (!?!) un raspuns mai matur. Dupa cele 5 secunde, noi 3 am izbucnit la propriu intr-un ras isteric, frate-miu uitandu-se nedumerit. Am trecut toti 3 de la nervi la calm intr-o secunda, facandu-ne verzi-albastri de ras. Pentru unii, planurile de viitor nu se pot vedea mai departe de cana de cafea care ii va trezi (poate) la realitate...


... Exceptia de la reguli. Adica EU. In toata splendoarea si genialitatea mea. Plecati bah de la geamuri... Asa, revenind. La Victoriei, scara rulanta directa M1 catre M2, in sensul coborarii, era defecta. Adica blocata. Evident, cativa coborau pe ea aux pieds. Scara functionala care urca era ocupata de oameni care asteptau sa urce. Si am ales sa urc, dar pe scara blocata. Cativa mai in varsta s-au uitat urat la mine... In nesimtirea mea, cum mi-am permis sa urc o scara (fosta rulanta) actualmente doar...scara si-atat. E na! Iertare ca imi pun picioarele in functiune decat sa astept dupa babalaci sa-si miste hoitul...

.... La M2 am mers de-a lungul peronului pana m-am oprit, la un moment dat. Cand a venit metro-ul m-am mai deplasat vreo 2 vagoane. Si m-am oprit, urcand intr-un vagon unde era mort un neon, in fata usii pe care intrasem. Chiar ma intrebasem retoric, cu cateva minutele inainte de ce este atat de multa lumina la metro. Afara imi fusese lene sa-mi scot ochelarii de soare pentru 5 minute, si ma asteptam ca la metro sa fie mai intuneric. Ei ash! Era SI MAI MULTA lumina. In sfarsit Cineva se indura de ochii mei si a facut oarecum intuneric. 'Sa fie Lumina' - a zis Dumnezeu. Si a fost Lumina. Se pare ca Dumnezeu asculta si rugaciunile 'pentru intuneric'. Cum era aia cu 'tot ce ai de facut este sa-ti doresti?' :D

Hugz from Bugz...

Muchie

Muchie. Margine. Cant.

...si lista poate continua. Pe muchie de cutit. La marginea prapastiei.

Ma uit in jos. Nu mi-e frica de inaltime. Se vede misto de sus, de pe marginea cladirii. Imi trec prin scafarlie sute de ganduri, toate odata si in acelasi timp. Trag aer adanc in piept, deschid ochii si-mi spun sec, razand: Nu merita! Daca ar fi meritat, situatia ar fi fost cu totul alta. Get over it!

Ma asez cu picioarele stranse pe bordura si imi dau seama ca Soarele asteapta cuminte in fata mea, doar-doar il voi vedea dincolo de durere si ma voi bucura de el. Aveam nevoie sa ma mangaie cineva pe fata. I-am multumit pentru vitamina D pe care toate reclamele o interzic cu desavarsire prin falsul-sfat 'protejati-va impotriva razelor solare'. Continuu sa zambesc in timp ce ma gandesc la urmatorul pas: sa merg pe jos ca sa-mi golesc mintea de prostii si inima de scarba sau sa iau metro-u' si sa ma indragostesc de vreo 3-4 ori in decurs de juma de ora?

O adopt pe prima pentru ca rimel-ul s-a insirat suficient de macabru pe fata, parul imi sta in 20 de directii si recunosc ca nici eu nu ma simt in stare sa zambesc perfect, asa cum o fac cand sunt linistita. Dar hey, lucruri bune se ivesc chiar si atunci cand nu te astepti, trebuie doar sa deschizi ochii...

It's a beautiful day! Aseara mi-am lipit posterul-nou pe geam. It's my biggest invention!, ar zice Dexter. Zambesc satisfacuta si-mi soptesc de parca m-ar spiona cineva: Perfect! Genial! Doar EU puteam sa amestec atatea poze intr-un mod perfect. Curcubee colorate si multicolore :D puse IN ACELASI PLAN cu figuri alb-negre. Studentii de la Arhitectura ma URASC pentru asta >:-) Dimineata m-am trezit cu lumina batand in poster. Cred ca as fi fost in stare sa pup practic geamul si sa incep sa ma pup literally - daca as fi putut - pe mine. Pe mine, ma, m-.

Si m-am bucurat de linistea asezata treptat peste lucrurile care pareau c-o iau razna, si m-am bucurat de sprijinul lui LittleShine, si mi-am indulcit agonia cu o voce miere-pentru-mine... Si am terminat TOT ce aveam de facut la birou. Si am continuat sa zambesc chiar daca rana e deschisa si sangereaza cu fiecare minut ce trece. Si mi-am promis ca nu voi mai spune niciodata 'mi-e dor'. Cu nici o ocazie. Ca sa nu dau ocazia sa mai fiu inteleasa prost, cu toate cuvintele si asa exagerat de multe pe care le spun doar ca sa nu dau ocazia la interpretari.

As fi vrut sa mai stau pe strazi, sa merg fara sens oriunde m-ar fi purtat pasii, sa-mi golesc mintea de toate prostiile auzite si citite si adunate de peste tot. Amintiri care trebuie sterse. Aruncate. Uitate. Are you sure you want to delete YOUR MEMORIES? Yes No

O sa vina si ziua cand o sa uit. Si o sa pot zambi cu toata inima. Si n-o sa ma mai simt singura. Si n-o sa mai cersesc un zambet, o imbratisare, o vorba buna. Ma dor degetele de cate ori am scris asta. Cad in penibil prin repetitie. Si ma doare sufletul de cate ori m-am simtit ca un cersetor…

Am citit undeva ca e mai bine sa nu ai asteptari. In legatura cu tot.

Ori stii ce vrei si iti doresti pur si simplu, ori nici macar nu indrazni sa ai asteptari. De nici un fel. Pentru ca daca vei fi dezamagit, va fi numai vina TA. Bucura-te pur si simplu pe masura ce lucrurile bune se intampla.

Ma simt ca un copil uitat in casa, incuiat, fara mancare, cu generatorul oprit si cu firele de la telefon deconectate. Marfa... Nu, acum serios, imi place intunericul poate cu 1% mai mult decat imi place lumina. Dar nu-mi amintesc sa ma fi gandit vreodata ca pot sta mai mult de 2-3 zile pe intuneric. Au trecut deja vreo 3-4 luni. Poate ar trebui sa sparg vreun geam si sa ies. Dar voi gasi cel mai probabil aceeasi ostilitate si indiferenta si afara. Lumina va face diferenta, ce-i drept. Dar...merita?!

In oglinda

Heythere!

Ma uit in oglinda! Si lacrimile se aseaza la rand care sa cada prima, care sa fie mai dureroasa...

Cand a plecat, motivele nu ma intereseaza, a lasat o mostenire pe care nu vom fi in stare s-o conservam. Nu vorbesc de EL - cum a fost in realitate si de ce a ajuns asa - cine vrea sa judece, n-are decat; eu vorbesc de TOT ceea ce a construit si mai ales de 'materialul' pe care l-a folosit la creatia sa. Geniul sau a fost valorificat suficient cand era copil, apoi si-a pus in valoare talentul slefuit pentru a transmite mesajele venite din sufletul sau intregii planete. Operele de caritate nu au trecut nici ele neobservate si indelung mediatizate. Dar oare asta reprezinta un artist adevarat?

Faima, stralucire, bani si entertainment platite cu pretul propriului suflet.

Sunt oameni (SUNT pentru ca nu conteaza pentru mine ca nu mai sunt fizic prezenti printre noi) care au pus suflet in absolut tot ceea ce au facut. Oameni politici, sportivi, oameni de stiinta si mai ales artisti.

Martin Luther King, Winston Churchill, Einstein, Senna, Hunter, Ledger, Madalina sau Michael. De departe 'preferatii' mei. In foarte multe privinte. Primele exemple care imi vin in minte. Lista este insa incompleta. Sunt atat de multi si fiecare dintre ei poarta o bucatica de sclipire de geniu in el... Cu particularitatile de rigoare. Dar au plecat, asa cum se intampla uneori cu oamenii si lucrurile bune: se termina repede.

Ne-a indemnat, dandu-se drept exemplu pe el insusi, sa ne uitam in oglinda. Dupa paravanul automat 'sunt cel/cea mai...', uita-te la tine. In adancul sufletului tau. Acolo unde nu patrunde lumina si nimeni nu-ti cunoaste cele mai mari vise, cele mai ascunse secrete sau acolo unde poate nici tu nu stii prea bine cum sta treaba. Ce vezi? Cat de mult se potriveste masca pe care o afisezi societatii cu lumea din interiorul tau? Reflecta proiectia aceleiasi persoane sau esti '2 in 1'?

Saptamana trecuta am inchis socotelile cu doua persoane. Recunosc ca prefer 2-3 prieteni reali decat o duzina de cunoscuti pe care nu-i cunosc intr-adevar. Dar hey: libertatea se obtine doar daca ti-o doresti.

Duminica am fost la ski, pe Clabucet. Absolut superb totul. Atmosfera, vremea, partia, oamenii, senzatiile multe si frumoase din locsorul meu preferat - din inima.

Am renuntat la Psiho momentan, nu ma simt in stare sa mai invat pe pilot-automat doar ca sa iau niste examene. Vreau sa inteleg ceea ce citesc si sa-mi ramana ceva in cap dupa ce termin cursurile. Si vreau sa-mi revin intai spiritual si financiar. Restul vor veni 'la pachet'.

Ultima piesa blocata pe repeat e Bruno Mars - Talking to the Moon. Sau pe romaneste, varianta 'vorbind la Luna'. Cineva mi-a zis odata ca sunt plecata pe Luna; se pare ca m-am intors de-acolo insa continuu sa vorbesc cu ea, cu Luna. Daca nu am cu cine, apelez la 'micutii prieteni imaginari'. DA, adica am luat-o pe alei. E o piesa care descrie perfect starea mea interioara. Singuratatea este buna atunci cand vrei sa iei o decizie si ai auzit deja toate variantele de 'If Clause', atunci cand vrei sa te hodinesti sau cand vrei o pauza de la balamucul din jur. Nu cand e impusa din afara, din TOATE partile. Dar, da-i inainte. Pana cand? Nu stiu :(
Cert e ca nu mai pot si nici nu mai vreau asa. But who cares? I don't...

Hugz from Bugz.