Cerere

...de demisie
...de transfer
...de perchezitie

...in casatorie. Make it double.
1) La prima aveam 19 ani, si am zis DA desi stiam ca lumea toata era impotriva. Evident it went to nothing, BUT IT FELT GOOD :d

2) Azi am vorbit putin la telefon cu un prieten din copilarie cu care la un moment dat am fost, dar distanta m-a facut sa zic pa!, desi cred ca este primul baiat pe care l-am iubit in adevaratul sens al cuvantului. Inca mai are un loc foarte special in inima mea, dar stiu ca toate sunt cu un scop, si daca am stiut ca o sa ne disecam ficatii pentru ca nu-mi place distanta intr-o relatie, am ales pentru amandoi. In fine, divaghez. Ma suna, vorbim vreo 20 minute despre inteligentele noastre remarcabile, epuizam subiectele gen job, familie si iubire, incheiem conversatia si gata. Insa nu chiar: peste vreo 2 ore primesc un mesaj: 'Vrei sa fi sotia mea?'

Raman putin amuzata, trec peste greseala gramaticala, raspund cu un NU urmat de o explicatie onesta la refuz...

Poate a 3a oara chiar raspund in cunostinta de cauza (da, adica zic DA), poate chiar e vesnicul DA, si poate scap si eu de diverse framantari legate de 'cestiune' (Caragiale style).

Pentru ca in prima instanta, numai 1 % din casniciile acelea (legal, la biserica) sunt intr-adevar 'La bine si la greu'... Restul de 99 %, cu scuzele de rigoare celor care se simt vizati, SUCK.

Pentru ca spunem DA prea repede, trecand peste unele diferente URIASE pe care nu le vedem din motive de 'iubire' sau credem (prost) ca 'se va schimba' ... Nu zau, de ciorapi poate... pe care ii va arunca sub pat cu nonsalanta cu care iti va intoarce spatele cand ii spui ca mancarea nu se gateste singura si copilul nu adoarme daca doar ii inchizi lumina, ca el sa poata iesi la meci cu baietii...

Pentru ca barbatii (in cantitati considerabil mai mari) insala din pura placere, insistand apoi pe 'tarfa nenorocita care mi-ai distrus viata' doar pentru ca si ea te insala ca payback sau te paraseste pentru ca are demnitate suficienta cat sa inteleaga ca iubirea nu este egala cu prostia.

Pentru ca oamenii pun pret pe ceea ce spune restul lumii, in loc sa isi tina inauntrul relatiei diferentele sau placerile.

Pentru ca punem pret pe o hartie infecta inaintea semnarii careia ne-am uitat dupa cai verzi pe peretii camerei in care un idiot cu steagul lipit aiurea de sacou citeste ca un papagal 'la bine si la greu'... Ca doar 'vai mama, cum sa ma despart de el dupa X ani, ce-o sa zica lumea?', te va salva de ignoranta, rautate sau poate chiar mai rau din partea celuilalt. Si ca parerea lumii te va salva de eticheta buboasa de 'divortata'... Sa stea LUMEA cu el, mama, eu nu mai vreau / pot etc.

Sau, echidistant, imediat dupa casatorie, voalul iubirii dispare ca prin minune si constati ca sotioara ta zanateca nu stie sa gateasca, sa te ingrijeasca, si mai e si usuratica. Cazuri mai rare decat la barbati, dar exista si acolo cu duiumul.

Deci NU, nu ma marit doar ca sa nu ajung la 30 de ani cu eticheta de 'nemaritata', de parca as fi o conserva cu eticheta care dezvaluie ca sunt expirata, nu ma marit pentru hartia aia care 'atesta' ca cineva e legat de mine - desi eu sunt cu buletinul dungat, si incerc pe cat posibil (caci suntem 2 si s-ar putea ca el sa fie mai indoctrinat ca mine) sa nu ma marit in fata Domnului, a lui Allah, Buddha sau Iehova. Am zis!

Mai tre sa zic ca am niste idei absolut geniale de rochii de mireasa care sa cuprinda pe cat posibil blue-jeans si voal in aceeasi cusatura? Sau ca nu-mi voi exaspera Alesul cu 'pantofii astia nu se potrivesc la butoni'. Daca ma supar, il fac sa si poarte tricou roz bon-bon, doar asa, ca sa se asorteze la corsetul meu prespalat ;)

La nunta mea incerc sa nu fie nevoie sa existe 'dar', vreau sa fie o nunta pentru care oamenii sa nu cheltuie ca bezmeticii bani doar pentru a arata ca niste maimutoaie prespalate si cu ceva infipt in dos ca sa dea bine in poze, n-o sa vreau sa invit rude de-ale prietenilor verilor de-al doispelea doar pentru ca 'asa se face', vreau sa fie soare si oamenii sa simta ca intr-adevar la o nunta vii sa TE BUCURI pentru cei 2, SA TE SIMTI BINE, nu OBLIGAT sa vii ca sa-mi prezinti noua ta proteza si eventual sa-mi si ranjesti fasolea desi nu-mi stii nici macar numele complet.

Familie (fara rude de gradul 13 din arborele genealogic alu' colega de birou) si prieteni reali (nu imaginari care ar putea sa-mi aduca profit daca vin si ma obosesc cu prezenta alea 2 ore).

Simplu, discret, voie buna in (prima) cea mai frumoasa zi din viata unui cuplu.

Si clar, va fi cu cel care ma va respecta, incuraja si sustine, cel pe care-l voi aprecia cand imi va spune sincer ca arat ca o bufnita cu masca de hidratare, dar care ma va saruta totusi de 'nani bun'.
Pentru ca asta e iubirea. Sa-l respecti pe celalalt si sa-l incurajezi neconditionat (in limite, logic). Sa fii onest, sa iti spui nemultumirile cu ton dulce, sa accepti cu un sarut ca exista seri cu baietii sau zile de shopping cu fetele. Faze ca 'iubitule, nu-mi plac boxerii tai cu picatzele', nu cred ca pot degenera in certuri de despartire, dar am mai vazut nebuni.

Altfel spus, casatoria nu este pentru cei care INCEARCA SA TRAIASCA O VIATA IMPREUNA, ci pentru cei care NU POT TRAI UNUL FARA CELALALT.

Poti saruta mireasa ;)