In oglinda

Heythere!

Ma uit in oglinda! Si lacrimile se aseaza la rand care sa cada prima, care sa fie mai dureroasa...

Cand a plecat, motivele nu ma intereseaza, a lasat o mostenire pe care nu vom fi in stare s-o conservam. Nu vorbesc de EL - cum a fost in realitate si de ce a ajuns asa - cine vrea sa judece, n-are decat; eu vorbesc de TOT ceea ce a construit si mai ales de 'materialul' pe care l-a folosit la creatia sa. Geniul sau a fost valorificat suficient cand era copil, apoi si-a pus in valoare talentul slefuit pentru a transmite mesajele venite din sufletul sau intregii planete. Operele de caritate nu au trecut nici ele neobservate si indelung mediatizate. Dar oare asta reprezinta un artist adevarat?

Faima, stralucire, bani si entertainment platite cu pretul propriului suflet.

Sunt oameni (SUNT pentru ca nu conteaza pentru mine ca nu mai sunt fizic prezenti printre noi) care au pus suflet in absolut tot ceea ce au facut. Oameni politici, sportivi, oameni de stiinta si mai ales artisti.

Martin Luther King, Winston Churchill, Einstein, Senna, Hunter, Ledger, Madalina sau Michael. De departe 'preferatii' mei. In foarte multe privinte. Primele exemple care imi vin in minte. Lista este insa incompleta. Sunt atat de multi si fiecare dintre ei poarta o bucatica de sclipire de geniu in el... Cu particularitatile de rigoare. Dar au plecat, asa cum se intampla uneori cu oamenii si lucrurile bune: se termina repede.

Ne-a indemnat, dandu-se drept exemplu pe el insusi, sa ne uitam in oglinda. Dupa paravanul automat 'sunt cel/cea mai...', uita-te la tine. In adancul sufletului tau. Acolo unde nu patrunde lumina si nimeni nu-ti cunoaste cele mai mari vise, cele mai ascunse secrete sau acolo unde poate nici tu nu stii prea bine cum sta treaba. Ce vezi? Cat de mult se potriveste masca pe care o afisezi societatii cu lumea din interiorul tau? Reflecta proiectia aceleiasi persoane sau esti '2 in 1'?

Saptamana trecuta am inchis socotelile cu doua persoane. Recunosc ca prefer 2-3 prieteni reali decat o duzina de cunoscuti pe care nu-i cunosc intr-adevar. Dar hey: libertatea se obtine doar daca ti-o doresti.

Duminica am fost la ski, pe Clabucet. Absolut superb totul. Atmosfera, vremea, partia, oamenii, senzatiile multe si frumoase din locsorul meu preferat - din inima.

Am renuntat la Psiho momentan, nu ma simt in stare sa mai invat pe pilot-automat doar ca sa iau niste examene. Vreau sa inteleg ceea ce citesc si sa-mi ramana ceva in cap dupa ce termin cursurile. Si vreau sa-mi revin intai spiritual si financiar. Restul vor veni 'la pachet'.

Ultima piesa blocata pe repeat e Bruno Mars - Talking to the Moon. Sau pe romaneste, varianta 'vorbind la Luna'. Cineva mi-a zis odata ca sunt plecata pe Luna; se pare ca m-am intors de-acolo insa continuu sa vorbesc cu ea, cu Luna. Daca nu am cu cine, apelez la 'micutii prieteni imaginari'. DA, adica am luat-o pe alei. E o piesa care descrie perfect starea mea interioara. Singuratatea este buna atunci cand vrei sa iei o decizie si ai auzit deja toate variantele de 'If Clause', atunci cand vrei sa te hodinesti sau cand vrei o pauza de la balamucul din jur. Nu cand e impusa din afara, din TOATE partile. Dar, da-i inainte. Pana cand? Nu stiu :(
Cert e ca nu mai pot si nici nu mai vreau asa. But who cares? I don't...

Hugz from Bugz.